Sezonul de poveste avut de Leicester City anul trecut, când micuța echipă antrenată de Claudio Ranieri a devenit campioana Angliei, după ce a răpus toate forțele din Premier League, e rememorată de fundașul austriac Christian Fuchs într-un articol scris pentru siteul american www.theplayerstribune.com, o platformă dedicată jucătorilor și antrenorilor din sporturile profesioniste.
Fundașul ajuns liber de contract la Leicester chiar în vara premergătoare câștigării titlului povestește cele mai importante momente ale sezonului, de la întâlnirea cu algerianul Riyad Mahrez, tehnicianul Claudio Ranieri sau momentul în care Leicester a devenit oficial campioană a Angliei, după meciul Chelsea – Tottenham 2-2.
Fuchs despre …
… numirea lui Claudio Ranieri ca antrenor principal
„Eram în cantonament cu naționala Austriei, în iulie, iar într-o dimineață un coleg îmi spune: „Hei, vezi că e Ranieri!”. „Ce? Plouă (en. raining)?”, am răspuns. „Nu, e Claudio Ranieri. Leicester l-a numit pe Ranieri”.
Chiar nu știam ce să cred. Când am semnat cu Leicester toată lumea descria clubul drept o echipă tânără și relaxată. Iar acum aflu că a fost numit acest antrenor italian mai în vârstă, extrem de axat pe rezultate. Tot ce știam e ce văzusem la TV. În prima zi de antrenamente la Leicester îmi imaginam acest tip grizonat, cu ochelari, fără „dragoste” pe fața lui, țipând la noi.
Si apoi… Ce naiba? Glumea non-stop. Nu mi-a venit să cred la început și mă gândeam că se joacă cu noi. Dar nu o făcea. Claudio avea încredere în noi și ne-a dat libertate. După ce a început campionatul și am început să avem rezultate se glumea non-stop. (Cel puțin în afara terenului. Pe teren, tot ce îmi amintesc sunt 90 de minute în care Danny Drinkwater urla spre noi. „Vorbește! Vorbește! Nu vorbești!”).
Cred că Ranieri și-a adaptat personalitatea la cea a jucătorilor noștri. Și era și autoironic, o calitate rară printre managerii din fotbal. A fost o lecție pentru mine. Mereu ai o anumită imagine asupra unor persoane în funcție de ce vezi la televizor, dar niciodată nu poți ști cu siguranță cum sunt cu adevărat în spatele ușilor închise”.
„M-am gândit: Hei, poate nu o să retrogradăm!”
… contactul cu viitorii campioni ai Angliei.
„La primul antrenament era acest mijlocaș micuț de bandă Riyad Mahrez și mă ținea „în joc de glezne”. Îmi spuneam. Serios? Ce e asta? Probabil e o zi norocoasă. Următorul antrenament: la fel! „Doamne, tipul ăsta e genial!” Pot spune fără dubii că Mahrez este cel mai puternic adversar împotriva căruia am jucat. Motivul? Este atât de versatil cu mingea la picior. Poate să dribleze în stânga, în dreapta. Stânga, dreapta, stânga, dreapta din nou… Pur și simplu nu știi ce va face, iar inteligența sa atunci când are spațiu de manevră e remarcabilă.
Ok, sunt doar un umil jucător austriac, dar am evoluat în Champions League împotriva unor aripi precum Gareth Bale sau Arjen Robben. Cred că știu atunci când am în față un jucător „world-class”. După prima săptămână de antrenamente mi-am spus: OK, cumva avem un jucător de clasă mondială la Leicester, poate nu o să retrogradăm.
Iar apoi am început să-i cunosc și pe ceilalți și am înțeles că avem o trupă puternică: Robert Huth, Wes Morgan, Danny Simpson, N’Golo Kante, Jamie Vardy și, normal, Domnul Leicester City, Andy King”
… când a știut că va deveni campion în Premier League.
„Oamenii mă întreabă când am fost sigur de câștigarea titlului. Când am bătut-o pe Manchester City, în februarie? Ha. Nu. Când aveam avans de cinci puncte la finalul lui martie? Nu. Îmi amintesc că îi spuneam soției când eram lideri în aprilie. „Da, sigur. Vom câștiga noi titlul? Haide…” Nu am crezut-o până în momentul în care stăteam în fața televizorului lui Jamie Vardy și am văzut cum șutul lui Hazard intră cu efect în vinclu.
M-am dus acasă în acea noapte și i-am spus soției: „Ți-am spus că mă voi întoarce campion”. Era atât de mândră. după, totul e în ceață”
„Live from Leicester Fuching City”
… Chelsea – Tottenham 2-2, meciul care a făcut-o campioană pe Leicester
„Tottenham a marcat devreme, iar apoi a făcut-o din nou pentru 2-0 înainte de pauză. Era hilar pentru că, la pauză, erau 22 de băieți stând în bucătăria lui Jamie Vardy și toți erau deprimați. Până și Shinji Okazaki. Și el râde mereu, chiar și atunci când plânge. Până și bietul Shinji era trist.
Dar aveam acest sentiment. Am simțit că Chelsea va face ceva. Când a început repriza a doua nu aveam stare. […]
Apoi gary Cahill a înscris pentru Chelsea și era 2-1. Gary, omule minunat! Urlam: „Hai, băieți! Hai, Chelsea!” Și am făcut asta timp de 20 de minute. Băieții o luaseră razna.
Și în minutul 83… Eden Hazard. Eden Hazard: Wow. Mulțumesc, omule.
Mingea s-a oprit în plasă și… woof. Toată lumea a luat-o razna! Oamenii săreau, farfuriile cu mâncare au început să zboare și băuturile se vărsau din pahare. Acum Jamie Vardy chiar organiza o petrecere în toată regula […]
Cumva s-a aflat că e o petrecere la el acasă și sute de fani Leicester au apărut în fața casei lui Jamie. Au apărut reporteri și echipaje TV parcate la capătul străzii, transmițând live. Era ca la Hollywood. Îmi amintesc că mă uitam uimit la TV pentru că pe ecran scria: „ÎN DIRECT DE LA CASA LUI JAMIE VARDY DIN LEICESTER”.
Nu Manchester. Nu Liverpool. Nu Londra. În direct din orașul Leicester (Live from Leicester Fuching (joc de cuvinte între celebra înjurătură și numele său) City)!”.
VIDEO – Reacția jucătorilor lui Leicester după Chelsea – Tottenham 2-2
… ce i-a spus lui Hazard după meciul direct jucat două etape mai târziu
„Două săptămâni mai târziu, când am jucat cu Chelsea în ultimul meci al sezonului, m-am dus la Hazard după fluierul de final. I-am zis: „Sire, pot să-ți pup picioarele?”. A început să râdă”.
VIDEO – Ziua în care jucătorii lui Leicester au primit titlul de campioni
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER